PROGRAM Luni - Vineri 08:00 - 17:00

Cabinetele Audio Alfa sunt aici...

Adaptarea la sunete noi în campusul din facultate

Înapoi la școală arată diferit în acest an pentru toată lumea. Unii studenți se pot întoarce la cursuri cu prezența fizică, în timp ce alții vor participa la cursuri tot de la distanță. 
 
Studenții au fost nevoiți să se adapteze la o varietate de modificări din cauza pandemiei, cum ar fi măștile care acoperă gura și distanțarea socială, cu atât mai mult dacă au o pierdere auditivă. În afară de schimbările cauzate de pandemie, a merge la facultate și a sta în campus (cămin) pentru studenții cu pierdere de auz înseamnă adesea provocări în plus la care trebuie să se adapteze, deoarece apar situații și sunete noi. Emmy Cartwright, este consilieră pentru adolescenții reabilitați auditiv cu aparate auditive Phonak. Aceasta le împărtășește periodic, din experiențele ei ca studentă la universitate, ea fiind o persoană cu hipoacuzie.
 
"În primul meu semestru de la facultate, am fost într-un mediu nou cu oameni pe care nu-i cunoșteam. Au existat multe sunete noi pe care nu le mai auzisem, precum soneria/clopoțelul care suna periodic (după cum am aflat mai târziu, acesta anunța sfârșitul și începutul unei ore). Am putut auzi skateboarderi, scutere și alte mașinării micuțe trecând ritmic pe trotuar, în timp ce roțile lor treceau peste crăpăturile trotuarului și fiecare avea un sunet diferit. O stație de autobuz se află în spatele căminului meu și auzeam în permanență fluxul autobuzelor. 
 
Erau sirenele de la o varietate de vehicule care sunau din când în când, puternice, pentru perioade scurte de timp, dar și sunete constante ale oamenilor care vorbeau la orice oră, când treceau pe lângă camera din căminul nostru. Auzeam oamenii când se mutau și treceau pe lângă holul meu, erau zgomote în permanență.
 
Frecvența sunetelor. Nu mă gândisem ce înseamnă un loc nou pentru confortul meu în ceea ce privește auzul. Habar n-aveam câte sunete noi vor exista în campus. Sigur, mai auzisem skateboard-urile trecând pe trotuare, dar nu atât de des. De fiecare dată când trecea un skateboarder, mă opream să ascult de parcă ar fi urmat ceva important. Autobuzele frânau și opreau, apoi plecau mai departe, erau sunete pe care le auzeam constant.
 
Toate acestea sunt sunete obișnuite în societate, dar pentru mine, să le aud pe fiecare în parte de zeci de ori în fiecare zi, era ceva cu adevărat nou, dar și obositor până când m-am obișnuit cu ele. La început, multe din sunetele noi, nu reușeam să le asociez cu sunetele pe care le știam. De fiecare dată când suna clopoțelul la oră, mă întrebam dacă era acel clopoțel orar sau altceva. 
 
Adaptarea la un mediu nou. După suficient timp, aproape că am reușit să asociez acele sunete fiecărui lucru în parte. Uneori chiar mi-e dor de ele! Acum pot să aud un skateboard trecând și știu automat care este sunetul. Știu, de asemenea, că nu există niciun motiv să renunț la ceea ce fac în acel moment pentru a-l asculta. Știu că autobuzele trec și că clopoțelul se oprește și că oamenii vorbesc tare, chiar țipă în timp ce merg la ore, oricât de enervant este! Dar acum știu că, dacă am nevoie, îmi pot deconecta aparatele pentru a avea parte de puțină liniște. De obicei, mi-am creeat un ritual zilnic, în care îmi acord puțină liniște, fie că studiez sau mă uit la un spectacol. 
 
Mă simt mai confortabil să-mi scot pentru o perioadă scurtă de timp aparatele auditive atunci când sunt în confortul căminului meu, mai ales când știu că nu am nimic important de facut. În plus, am siguranța că voi fi alertată pentru lucrurile cu adevărat importante prin intermediul sistemelor de avertizare cu lumină intermitentă (telefon, sonerie). 
 
Emmy Cartwright. Emmy este membru al Comitetului consultativ pentru adolescenți Phonak și poartă un aparat auditiv Phonak CROS și un implant cohlear Advanced Bionics."
 
#EnjoyTheSound #LifeIsOn #TărâmulSunetelor #AudioAlfa www.audioalfa.ro

Noi, “Echipa Audio Alfa” suntem altfel. Suntem altfel pentru că așa am fost clădiți și așa ne-am dorit să rămânem; suntem altfel pentru că oamenii care ne trec pragul sunt oameni speciali și merită tot ceea ce este mai bun din partea noastră.
 

Centrele AudioAlfa

BUCUREȘTI

B-dul Tineretului, nr. 21, bloc Z6, scara A, parter, ap. 1, interfon 01, sector 4, București - 0770.617.707


REȘITA 

Aleea Țarcului, Bloc 5, scara B, parter, ap. 1, jud. Caraș-Severin - 0770.617.982


DEVA - Cabinet închis temporar

Str. Împăratul Traian, nr. 33, parter (în incinta CARP, în spatele Spitalului Județean), jud. Hunedoara - 0770.617.707


BISTRIȚA

B-dul Decebal, nr. 15, parter, jud. Bistrița-Năsăud - 0771.671.005


CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Calea Bucovinei, nr. 53, jud. Suceava - 0771.550.164


TIMIȘOARA

B-dul Victor Babeș nr. 20, jud. Timiș - 0774066523


BUZĂU - Audio Clinic Sound - Colaborator

Strada Patriei, nr. 88 (în incinta Centrului Medical ANGI SAN), jud. Buzău - 0770.466.297


FOCȘANI - Audio Chic - Colaborator

Strada Popa Șapcă, nr. 1 (în incinta clinicii ORL Dr. Merchea) - 0744.325.300