PROGRAM Luni - Vineri 08:00 - 17:00

Cabinetele Audio Alfa sunt aici...

Aparat auditiv cumpărat după o reclamă? Nu da banii până nu citești asta

Reclamele ne urmăresc la fiecare pas, fie că dăm scroll pe telefon sau ne uităm la televizor, cu siguranță ceva incredibil și de neratat va ajunge să ne tenteze. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de dispozitive auditive, este aproape periculos să cădem în aceste capcane pur comerciale. Astăzi vorbim despre cum să fii bine informat și la ce să fii atent atunci când îți alegi aparatul auditiv.

Ofertă, gratis, reducere, discount, economie, cadou, ieftin - sunt probabil unele dintre cele mai utilizate cuvinte în reclame, chiar și atunci când vine vorba de sănătatea noastră. Pe piața actuală, aparatele auditive sunt și ele promovate aproape peste tot. Reclamele din on-line și uneori pe TV promit adesea tehnologii revoluționare la un preț „special”, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că aceste dispozitive se vor și potrivi nevoilor tale auditive unice. 

 

În rândurile de mai jos, vom descâlci puțin acest subiect, analizând de ce alegerea unui aparat auditiv nu este o decizie de luat în grabă sau la fel ca vecinul, cum să te asiguri că faci cea mai bună achiziție și ce ajutor poți cere în această privință de la specialiștii noștri Audio Alfa. Să vedem!

 

Sursă foto: www.canva.com

 

Favorita reclamelor: aparate auditive vs. dispozitive de amplificare

Când vine vorba de ceva auzit sau văzut într-o reclamă, o regulă foarte simplă funcționează din plin: dacă sună prea bine ca să fie adevărat, probabil că nici nu este chiar așa. De multe ori, reclamele din social-media, TV și nu numai, prezintă dispozitivele de amplificare ca având aceleași superputeri ca un aparat auditiv modern, dar la un preț mult mai mic. Hmm, vă sună un pic ciudat, nu? De unde pleacă acest lucru? Ei bine, una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când vor să cumpere un aparat auditiv este să îl confunde cu dispozitivele de amplificare. Cunoașterea unor informații de bază despre aceste două tipuri de dispozitive îți poate salva o mulțime de bani și timp pe termen lung, dar și auzul. 

 

Deși ambele dispozitive amplifică sunetul, ele nu sunt și nu te ajută la fel. Dispozitivele de amplificare sunt mult mai simple, utilizate de regulă pentru o utilizare punctuală de scurtă durată și sunt adesea vândute ca alternative mai ieftine pentru cei care se confruntă cel mult cu o pierdere ușoară a auzului. Cu toate acestea, ele nu dispun de tehnologia sofisticată necesară pentru a regla, procesa și diferenția sunetele în mod eficient, în special în medii zgomotoase. Utilizând un dispozitiv de amplificare în locul unui aparat auditiv modern, riști nu numai să ai o calitate slabă a sunetului, ci și să ratezi caracteristici avansate precum reducerea zgomotului, claritatea vorbirii și reglarea personalizată pe frecvențele afectate - aspecte esențiale pentru o asistență auditivă cu adevărat eficientă. Amplificatoarele de volum îți vor distruge în timp celulele ciliate și nervul auditiv, ceea ce v-a duce rapid la o pierdere a auzului ireversibilă.

Reține! Aparatele auditive sunt dispozitive medicale; ele se aleg/recomandă doar în baza unui diagnostic, după ce ai trecut printr-o consultație și teste auditive efectuate în cabinete specializate de audiologie și protezare auditivă.

 

Sursă foto: www.canva.com

 

Cum să faci alegerea corectă: ghidul tău pentru a găsi cel mai potrivit aparat auditiv

Când alegi un aparat auditiv, nu te limita la prima reclamă atrăgătoare pe care o vezi undeva, la ce a spus X-ulescu sau la un singur brand. Specialiștii noștri Audio Alfa au alcătuit un mic ghid pentru a te ajuta să compari opțiunile și să găsești un aparat auditiv care se potrivește cu adevărat nevoilor și bugetului tău:

  • compară prețurile: diferite branduri oferă aparate auditive la diferite prețuri. Evită să plătești mai mult pentru funcții de care nu ai nevoie, comparând prețurile în raport cu beneficiile fiecărui model. Alege un brand care echilibrează costul cu funcțiile cu adevărat utile pentru tine;
  • evaluează caracteristicile și nivelul de performanță: gândește-te la funcțiile care ar îmbunătăți viața ta de zi cu zi. Ai nevoie de Bluetooth pentru apeluri sau fișiere media? Sau poate preferi un model reîncărcabil sau cu reducere avansată a zgomotului? Alege un brand care oferă flexibilitate pentru a prioritiza caracteristicile importante pentru tine;
  • solicită o recomandare profesională: consultarea unui audiolog este esențială pentru a găsi brandul și modelul potrivit pentru nevoile tale auditive. Un specialist îți poate evalua profilul auditiv, explica modul în care diferite modele ar funcționa pentru tine și te poate ajuta să eviți cheltuielile pentru funcții de care nu ai nevoie;
  • caută informații și recenzii de încredere: recenziile online sunt utile, dar alege-le pe cele din surse de încredere, precum clienți verificați sau profesioniști în audiologie. Fii atent la recenziile care sună prea spectaculos și caută opinii echilibrate de pe site-uri de încredere, care nu promovează un brand anume;
  • fii precaut cu ofertele speciale: promoțiile speciale pot fi tentante, dar asigură-te că provin din surse de încredere pentru a garanta calitatea. Evită ofertele „prea bune pentru a fi adevărate,” deoarece pot să nu ofere suport adecvat după achiziție sau costuri ridicate la serviciile ulterioare. Alege promoțiile de la furnizori recunoscuți, care oferă și servicii de întreținere după cumpărare;
  • testează înainte de a cumpăra: câțiva furnizori, inclusiv noi la Audio Alfa, oferă o perioadă de testare gratuită (la noi chiar până la 21 de zile) acasă sau la serviciu. Acest lucru îți permite să încerci aparatul auditiv în condiții reale, cum ar fi în medii zgomotoase sau în timpul apelurilor telefonice, pentru a fi convins 100% că ți se potrivește nevoilor tale;
  • verifică garanția: o garanție solidă și un suport pe termen lung sunt esențiale. Garanțiile extinse care acoperă întreținerea și reparațiile oferă un plus de siguranță. Serviciile post-vânzare de încredere, cum ar fi reglajele și reparațiile, vor menține aparatul tău auditiv funcțional pentru mult timp.

Sursă foto: www.phonak.com

 

În cele din urmă, indiferent de ceea ce încearcă reclamele să-ți spună și să-ți vândă, pune pe primul loc calitatea sunetelor și ușurința de utilizare pentru activitățile de zi cu zi, cum ar fi cât de ușor este să schimbi setările, să cureți sau să reîncarci dispozitivul și cât de ușor se va adapta acesta la nevoile tale auditive, dar foarte important, suportul și experiența audiologului.

 

Succes în alegerea aparatului auditiv potrivit nevoilor tale! Nu uita, cere mereu a-2-a opinie pentru a fi sigur că faci alegerea potrivită. Ești pregătit?

 

Vino în cabinetele Audio Alfa din București, Reșita, Bistrița, Câmpulung Moldovenesc sau Timișoara. Programează o discuție cu specialiștii noștri chiar acum. Click aici pentru detalii.

Noi, “Echipa Audio Alfa” suntem altfel. Suntem altfel pentru că așa am fost clădiți și așa ne-am dorit să rămânem; suntem altfel pentru că oamenii care ne trec pragul sunt oameni speciali și merită tot ceea ce este mai bun din partea noastră.
 

Centrele AudioAlfa

BUCUREȘTI

B-dul Tineretului, nr. 21, bloc Z6, scara A, parter, ap. 1, interfon 01, sector 4, București - 0770.617.707


REȘITA 

Aleea Țarcului, Bloc 5, scara B, parter, ap. 1, jud. Caraș-Severin - 0770.617.982


DEVA - Cabinet închis temporar

Str. Împăratul Traian, nr. 33, parter (în incinta CARP, în spatele Spitalului Județean), jud. Hunedoara - 0770.617.707


BISTRIȚA

B-dul Decebal, nr. 15, parter, jud. Bistrița-Năsăud - 0771.671.005


CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Calea Bucovinei, nr. 53, jud. Suceava - 0771.550.164


TIMIȘOARA

B-dul Victor Babeș nr. 20, jud. Timiș - 0774066523


BUZĂU - Audio Clinic Sound - Colaborator

Strada Patriei, nr. 88 (în incinta Centrului Medical ANGI SAN), jud. Buzău - 0770.466.297


FOCȘANI - Audio Chic - Colaborator

Strada Popa Șapcă, nr. 1 (în incinta clinicii ORL Dr. Merchea) - 0744.325.300