PROGRAM Luni - Vineri 08:00 - 17:00

BUCUREȘTI , B-dul Tineretului, nr. 21, bloc Z6, scară A, parter, ap. 1 0770.617.707

REȘIȚA , Aleea Țarcului, Bloc 5, scara B, parter, ap. 1, Caraș-Severin 0770.617.982

DEVA , Str. Împăratul Traian, nr. 33, parter (în incinta CARP), Hunedoara 0733.021.763

BISTRIȚA, B-dul Decebal, nr. 15, parter  0771.671.005

CÂMPULUNG MOLDOVENESC, Calea Bucovinei, nr. 53  0771.550.164

Blog

Ce articole am mai scris?

De unde știu că am o pierdere auditivă?

Dragii noștri, iată-ne ajunși la al doilea popas al acestei drumeții din lumea sunetelor. Aici, vom vorbi despre câteva dintre semnele care ne arată că ar fi cazul să ne adresăm unui medic specialist ORL și respectiv, unui audiolog – audioprotezist.

     Povestea clasică se poate intitula “Aud, dar nu înteleg!”, aceasta fiind poate fraza cea mai frecvent auzită de la pacienții hipoacuzici (mai pe românește, “surzi”). Deși de multe ori suntem tentați a cădea pradă tentelor umoristice ale acestei afirmații, problema hipoacuziei este una serioasă și – de la un nivel în colo – foarte supărătoare, atât pentru cel afectat direct de aceasta patologie, cât și pentru persoanele din anturaj (uneori, mai ales pentru acestea). Nu de puține ori, pacienșii ne spun cu o doză de tristețe și parțial de neputință: “Ce să fac, am venit, că se plâng copiii, vecinii” etc. Sau, după caz, ni se mai spune: “am observat și eu ca dau cam tare la televizor, radio…”. Însoțitorii adesea ne relatează: “L-am adus/am adus-o la dumneavoastră că nu ne mai întelegem cu el/ea”, sau: “Dă prea tare la televizor, se plâng vecinii!”, “Ne întreabă de ‘n’ ori acelasi lucru”, “Spune că nu mai aude bine în clasă” (în cazul copiilor, elevi), “Îi vorbim și nu ne baga în seamă” și așa mai departe.

     Odată ajunși în cabinet, cei mai mulți dintre pacienți ne explică: “eu de auzit aud (“chiar foarte bine” – mai adaugă unii), doar că nu înțeleg clar/nu descifrez cuvintele”. Într-adevar, în majoritatea cazurilor, pierderea de auz nu apare brusc, ci treptat, devenind cu adevărat deranjantă atunci când se atinge nivelul la care cuvintele nu mai sunt clar înțelese (pragul acesta poate să difere de la om la om), iar pacientul solicită anturajului să vorbească mai tare, să repete, sau dă sonorul televizorului și al altor surse de sunet din ce în ce mai tare. În cazul vârstei zise “de mijloc” – tinerii și în general persoanele cele mai active social și profesional – acești pacienți sunt, ca regulă generală, cei mai conștienți asupra necesității absolute, indiscutabile, a protezării auditive, atunci când auzul suferă. Cât despre copii, impactul hipoacuziei poate fi devastator, fiind împiedicată achiziția limbajului și a cunoștințelor în general. De aici, este cât se poate de evidentă necesitatea tratamentului corect și timpuriu al pierderii de auz la această categorie de vârstă, părinților revenindu-le responsabilitatea de a le acorda celor mici atenția cuvenită.

     Așadar, dragă cititor, iată pe scurt situațiile care îți pot transmite semnale legate de o posibilă pierdere auditivă:

  • Nu mai înțelegi la fel de bine cuvintele;
  • Comunicarea cu cei apropiați nu se mai face la fel de ușor;
  • Nu mai auzi bine la TV, radio, telefon (simți mereu nevoia să dai mai tare);
  • Nu mai poți fii atent la cei din jur (colegi, familie, prieteni);
  • Melodiile și vocile cunoscute nu mai sună la fel (se pierd anumite frecvențe din spectrul de sunete);
  • Nu auzi bine în clasă, la ore și/sau în pauză, pierzi cuvinte și noțiuni pe care alți colegi le aud bine;
  • Auzi zgomote în ureche (tiuituri, foșnete, bolboroseli – așa numitele acufene sau sinonimul: tinitus) care nu au substrat real și înainte nu erau acolo.

     Dacă te regăsești în vreuna (sau mai multe) din situațiile menționate, dacă ai remarcat faptul că de ceva timp există un discomfort auditiv prezent în viața ta, care te afectează din ce în ce mai tare, este momentul să iei O DECIZIE – de a face o programare pentru o consultație la Audio Alfa.        

     Ce presupune aceasta? Rămai alături de noi și vei vedea la un alt popas cum decurge aceasta.

Noi, “Echipa Audio Alfa” suntem altfel. Suntem altfel pentru că așa am fost clădiți și așa ne-am dorit să rămânem; suntem altfel pentru că oamenii care ne trec pragul sunt oameni speciali și merită tot ceea ce este mai bun din partea noastră.
 

Centrele AudioAlfa

BUCUREȘTI

B-dul Tineretului, nr. 21, bloc Z6, scara A, parter, ap. 1, interfon 01, sector 4, București - 0770.617.707


REȘITA 

Aleea Țarcului, Bloc 5, scara B, parter, ap. 1, jud. Caraș-Severin - 0770.617.982


DEVA

Str. Împăratul Traian, nr. 33, parter (în incinta CARP, în spatele Spitalului Județean), jud. Hunedoara - 0733.021.763


BISTRIȚA

B-dul Decebal, nr. 15, parter, jud. Bistrița-Năsăud - 0771.671.005


CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Calea Bucovinei, nr. 53, jud. Suceava - 0771.550.164