PROGRAM Luni - Vineri 08:00 - 17:00

Cabinetele Audio Alfa sunt aici...

Sistemele de tip #CROS reprezintă o deosebită inovație în lumea soluțiilor pentru auz, dedicată unei categorii aparte de pacienți, mai exact celor cu o pierdere de auz unilaterală care iese din spectrul protezabilității. Urechea opusă poate fi normală sau poate avea o pierdere auditivă protezabilă. 

Pierderea neprotezabilă despre care vorbim se încadrează în categoria de pierdere profundă (medii ale pragurilor auditive de peste 95 dB) sau chiar a cofozelor (auz complet absent). Astfel, ne referim la ceea ce înseamnă auz inutilizabil de partea respectivă – protezarea auditiva “clasică” nu aduce nici un beneficiu. 

Pacientul cu pierdere unilaterală
 reprezintă o provocare aparte în ceea ce privește protezarea auditivă eficiența. Chiar și în cazurile în care auzul este excelent de partea opusă, surditatea unilaterală este în mod evident debilitanta, întrucat pacientul nu poate auzi și înțelege atunci când i se vorbește din partea problematică. Este o idee foarte proastă în a ignora aceasta problemă (de altfel neplacută și frustrantă în mod cotidian), întrucât deprivarea unei părți din creier de informație auditivă atrage după sine pierderea “hârtii auditive” respective. Practic, una din emisferele creierului își pierde memoria auditivă (efectiv, creierul nostru “uită să audă” – se pierde capacitatea de a interpreta și integra corect semnalele acustice, de a recunoaște și înțelege vorbirea, muzica și alte categorii de sunete). Astfel, aria auditivă respectivă suferă tulburari majore, ce se extind în timp și la alte conexiuni neuronale, de aceeași parte și de partea opusă. În acest mod, urechea defectă “trage dupa ea” și urechea bună. În timp, se instalează oboseala, apoi un întreg cortegiu de simptome (similar pierderilor “clasice” – bilaterale): anxietate, stres, depresie, tulburări de memorie, de atenție și gândire, tulburări ale echilibrului – amețeli, risc de căderi, hipertensiune arterială și multe altele. 

În continuare, vom încerca să demontăm un mit încetățenit din păcate în mentalitatea generală. El suna cam așa: “Lasă că am o ureche bună, face asta treabă pentru amandouă”. De altfel, până nu demult, chiar medicul specialist (sau audiologul, după caz) își spunea: “Îmi pare rău, nu avem ce face, încercați măcar să aveți grijă de cealaltă ureche…” Descurajant, nu?

Adevărul este următorul: urechea sănătoasă nu poate să suplinească lipsa “partenerei” ei, nu poate să ii compenseze celeilalte urechi lipsa auzului, nu poate să “lucreze” cât pentru două. Acest fapt se produce în mod previzibil în natură, din cauza așa-numitului “efect de umbră” al capului (“head-shadow effect”) – sunetele ce ajung de partea urechii fără auz sunt impiedicate de către cap să ajungă în partea opusă (cea bună), înregistrându-se o scădere de circă 7 decibeli în intensitatea semnalului acustic (decibeli cruciali, ce pot însemna distincția între a întelege vorbirea și a nu o detecta măcar). Practic, nimeni nu va putea auzi la un nivel satisfăcător sunetele venind din direcția cu auz absent, indiferent cât de bună ar fi cealaltă ureche. Cum lesne se poate intui, problema se complică mult în situația în care și urechea “bună” prezintă un grad de pierdere auditivă. 

Acum, să revenim la subiectul “arzător” al soluției pentru această problemă. Subiect care dă titlul poveștii noastre. 

Atunci cand una dintre urechi are o pierdere de auz prea mare pentru a mai putea fi protezată, sistemul #CROS aduce o rezolvare foarte ingenioasă acestei dificile probleme. Ce reprezintă el de fapt? 

Acest sistem este compus dintr-un aparat auditiv propriu-zis (plasat la urechea cu auz mai bun sau chiar normal) și un microfon foarte performant (plasat la urechea cu auz pierdut, pentru care protezareă convențională nu mai este o soluție), ce transmite wireless semnalele acustice la aparat. Astfel, pacientul poate percepe și sunetele venind din partea urechii complet surde, senzația fiind aceea a unui auz binaural (stereo). 

Ca aspect exterior, transmițătorul (microfonul) plasat la urechea fără auz și aparatul auditiv propriu-zis arata absolut la fel. Actualmente, în lumea “inundată” de tehnologie, ne putem bucura de dispozitive nu doar foarte performante, ci si foarte discrete, miniaturale. Aceste bijuterii mititele vin într-o gamă bogată de modele și culori atractive, pentru toate preferințele, dar și la diverse niveluri de performanță și cost, fiind niște soluții adaptabile pentru mai multe dorințe, pretenții, așteptări și… buzunare, desigur. 

Mai menționăm și varianta #BiCROS, care este în principiu același lucru, cu un mic amandament: în cazul acesta, urechea competentă are și ea o oarecare pierdere de auz, însă poate beneficia fără probleme de o protezare eficientă. Ca și sistem auditiv, practic este acelasi lucru, diferența este dată de modul în care se efectuează reglajul, de către profesionistul audiolog-audioprotezist. 

#AudioAlfa este distribuitorul de soluții auditive din România ce asigură suport complet în platforma #CROS.

Indiferent de situatia în care vă aflați, împreună putem găsi soluția care să împace nevoile ți asteptările dvs. cu posibilitatile și stilul de viață. Acum puteți beneficia de un auz cât mai natural, binaural, vă puteți bucura din nou de viață, de mediul dvs. și de anturaj, chiar dacă sunteți… ei bine… într-o ureche. Nu e grozav?

Vă așteptăm cu drag în cabinetele Audio Alfa!

Audiolog,
Delia Nedelcu

Noi, “Echipa Audio Alfa” suntem altfel. Suntem altfel pentru că așa am fost clădiți și așa ne-am dorit să rămânem; suntem altfel pentru că oamenii care ne trec pragul sunt oameni speciali și merită tot ceea ce este mai bun din partea noastră.
 

Centrele AudioAlfa

BUCUREȘTI

B-dul Tineretului, nr. 21, bloc Z6, scara A, parter, ap. 1, interfon 01, sector 4, București - 0770.617.707


REȘITA 

Aleea Țarcului, Bloc 5, scara B, parter, ap. 1, jud. Caraș-Severin - 0770.617.982


DEVA - Cabinet închis temporar

Str. Împăratul Traian, nr. 33, parter (în incinta CARP, în spatele Spitalului Județean), jud. Hunedoara - 0770.617.707


BISTRIȚA

B-dul Decebal, nr. 15, parter, jud. Bistrița-Năsăud - 0771.671.005


CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Calea Bucovinei, nr. 53, jud. Suceava - 0771.550.164


TIMIȘOARA

B-dul Victor Babeș nr. 20, jud. Timiș - 0774066523


BUZĂU - Audio Clinic Sound - Colaborator

Strada Patriei, nr. 88 (în incinta Centrului Medical ANGI SAN), jud. Buzău - 0770.466.297


FOCȘANI - Audio Chic - Colaborator

Strada Popa Șapcă, nr. 1 (în incinta clinicii ORL Dr. Merchea) - 0744.325.300